Amendamente

E simplu să pleci. Să laşi, să te scuzi, acuzi şi...eventual, afunzi în butoiul cu melancolie. Treaba e simplă, tot timpul trebuie să ai valiza de campanie pregătită. Pare un leitmotiv banal, o valiză plină cu ce? Stetoscopul inimii mele mă anunţă timid că doreşte altceva. Şi, astfel, am înlocuit pantofii şi hainele de gală cu ghetele mele, bătrînele şi credincioasele mele ghetuţe roz. Al treilea drum într-un an şi o confirmare a faptului că am ales bine să renunţ la griji. Sigur, obstacole, nuci cu eunuci, albastre melancolii şi alintături pisiceşti, mereu vor exista. Ce am înţeles din peregrinările mele e că am loc şi eu în viaţa mea. Mă invit să iau loc, să respir şi să fiu. Acum, fiecare ştie că profet în ţara ta, mai ba. Iar uit, nu ştiu cum în memoria mea elefantină poate încăpea uitarea de sine. Şi tuşesc şi suflu puful din răceli şi mă codesc şi apoi mă răzgîndesc, cînd...de fapt, tot ce vreau e să iubesc. Staţi niţeluş că e cuşeră această chestiune în cauză. Pot iubi mult şi cam asta fac. Pletele şi petele, verdele, oamenii mai puţin, pe mine mai mult, fără egocentrisme eronat înţelese şi aroganţe întru creanţe. Am multe planuri care se rezumă în mare la ceva ce recomand cu drag şi simţ de răspundere, dragilor. Cele patru amendamente pe care eu le înţeleg cam aşa.

Cum e asta cu a fi impecabil cu al tău cuvînt? No...bine, nu chiar simplu. Mai am vreo două bife negre în subsidiarul scuzelor, dar îs pornită pe drumul acesta şi...culmea, monşer şi ma şerie, că e cu parol că-mi merge bine. În cuget, desigur.

Tot timpul să faci bine ce faci. Aici, indianul talpă-iute care amendează amendamentele ar putea primi o completare. Faci lucrurile ca pentru Dumnezeu. Fiindcă acest prieten de sus e un  tip corect. Nu te lasă să faci decît ce vrei, liber arbitru, alea alea, dar şi cînd te va trăsni băiatul...cum ştie el, nu vei mai şti de cântecel. Apropos, aceste minunate şi personale elucubraţii cu tentă pseudo-doctă fac directă referire la mine, fără opriri în alte gări de suflete umane. Nu, nu, dragi şi drage, am idei, scîntei, dar de ce să ard, să dau din coadă sau să pun sare pe răni? Niciodată viaţa nu fu mai frumoasă ca acum. Fiindcă ştiu cine sunt şi cumva...aproape că îmi place.

Nu lua nimic personal. Ioi, aici îs corigento-repetento-danubiano-pontică. Loc blanc aici fiindcă nu doresc să fiu maliţioasă, decît un peu. Marii înţelepţi, adică, io, zic aşa. Fraţi şi surori întru viaţa pe pămînt, care e baiul? Luăm tingirile şi ne dăm în cap? Suntem trestii gînditoare sau care ergo care cogito şi care sum? Mda, aici e buba la mine. Că eu pot să cînt, să joc, să n-am sau să am noroc, să şi să şi ce aş mai...Aşadar, cum grecii făceau comerţ pe mare, prin urmare aşa şi cu deci, nu mai vorbim aici de greci, încaltea, acuma, dacă tot iau lucrurile personal...există o explicaţie? Dar, hei, voi, ce mă credeţi pui de drac, să ştiţi că gîndurile mele-s şi ale voastre, chiar dacă gusturile şi alte cele nu ne plac. O mică şi decentă completăciune fără de tăciune. Dacă nu e cercul meu, maimuţele mele, problema mea, măcar...măcar să fie cu băgare în seamă. Fiindcă eu, aşa, adiacent raportînd sunt cea mai bună ucenică şi sunt iubită. Şi dacă sunt...cu domnul. Da, da cu domnul Isus, nu prea aveţi ce să îmi faceţi, că oricum de domnii de pe pămînt care îmi străjuiesc viaţa nu vă prea place. Concluzie...am aflat...sunt pila...lui Dumnezeu şi aşa mai pilesc şi pitrocesc simţiri. Dar, maica zice bine ce zice, tac mă cheamă, ca să nu plătesc vămi ale sufletului.

Nu face presupuneri. Perfect. Nu fac, dar şi dacă vorbim de condiţia sine-qua-non a existenţei, adicătelea buşirea întru respect, nu prea e cu jumate de măsură abordarea. Simplu ca bonjour şi comment ca va, hai să nu mai fie cam aşa şi cam altfel, că e aiuristic rău. Domnişorica din mine se simte adesea lezată de prostiile personale etalate la nivel de artă. Şi astă mă conduce către o binemeritată pauză şi intrare în silentio stampa, deşi, e de aprofundat treaba cu maimuţele, cercurile, judecăţile constatative inutile, plus vreo cinci miliarde de victimizări. Se lasă cu treabă. Dar în armonie. Oricum, eu am să iubesc oamenii, pisicile, muuulte, multe, multe vreau, ploaia, cămăşile înflorate, pastelurile de care or fi şi...mai ales copiii. Adică pe toţi. De aia sunt mare şi îmi plac lucrurile mari. Cînd am să fiu mare, am să zîmbesc mai des. Mult sporuleţ şi...mai uşor cu pianul pe scări, nu de alta, dar nu ştiu să cînt decît Love me tender, love me sweet şi hai şi cu never let me go.

Tot ea,

Ade cea lină.

(The four amendments. A practical guide to personal freedom by Don Miguel Ruiz
Photo credit: Adelina Morhan)

Peceţi de an nou

Ne-am mutat în casă nouă. Peceţile se pun uşor, alegînd cu graţie. Colbul de pe gînduri e şters, zîmbetele au fost găsite în debara, cizmele sunt lustruite şi au ştaif. Suntem gata de drum. De înfruntat zăpezile din inimi, pe care, personal, le topesc rapid în ciocolata caldă de pe masă ori în iuţeala isteaţă a ghimbirului din ceai. Nici piperul nu e tocmai o alegere neinspirată. Ce am învăţat eu în sfertul de veac la şcoala pămînt?

că e bine să conduci doar crîmpeie de stări, şi nu oameni;

că atunci cînd viaţa e rea cu tine, tu să fii ţintă mişcătoare şi în preumblarea ta spre infinit să uiţi că-i greu şi amar şi trist;

că e frumos să scuturi picioarele pe preş cînd intri într-o casă. Mai ales în casa sufletului tău. 

că degeaba eşti politicos, dacă ai doar interes pentru un os de ros.

că mai abitir te detaşezi decît să plonjezi în ecuaţii pe care nu le pricepi, că de...de aia eşti filoloagă, oloagă uneori la nivel de logică.

că e bine să fii. Trist, bucuros, dar armonios. 

că vîrsta nu condiţionează şi cei mai buni oameni, dragi inimii mele sunt vag îndreptaţi întru apusul lor aici. 

că uneori e mai bine să pleci şi să nu mai ştii de tine ori de alţii, fără bagatele, tarantele, tornade şi broboade de lacrimi.

că, poate lavanda cea mov, indică nevoia de relaxare bruscă şi de lipsă de efuziuni sentimentale. 

că poţi aştepta mult şi bine să fii căutat şi apreciat, în condiţiile în care încă nu te-ai lepădat de tine şi de convingerile tale bogus.

că poţi învîrti bagheta vieţii tale în ce direcţie doreşti, dacă şti frumos să vieţuieşti.

că...cineva acolo Sus mă iubeşte şi îmi zîmbeşte cu sau fără fularul croşetat în curcubeie şi că fiecare zi e o mare sau miculuţă lecţie despre a fi sau a şti sau a pofti.

Vă doresc vînt la pupa şi mături cu care să zburaţi uşor, izbindu-vă de bine...şi...mulţumesc! 

Ce bine că suntem!